Pentru anul 2021, crescătorii români de ovine vor beneficia de două subvenții, ajutorul național tranzitoriu și sprijinul cuplat. Comisia Europeană a aprobat ca ajutorul național tranzitoriu, al cărui ultim an de acordare ar fi fost 2020, să fie acordat crescătorilor și în anii de tranziție către noua Politică Agricolă Comună, și anume, în anii 2021 și 2022.
Statele membre care acordă ajutoare naționale tranzitorii în perioada 2015-2020 pot decide să acorde ajutoare naționale tranzitorii în 2021 și 2022. Cuantumul acestor lor va fi de 50 % în 2020, 2021 și 2022. Astfel, crescătorii de oi din România beneficiază și-n acest an de ajutorul național tranzitoriu, subvenție plătită de la bugetul de stat. Deci, nu este o subvenție europeană, este un ajutor de stat. Cuantumul acestei subvenții scădea cu 5% în fiecare an, dar pentru anii 2021 și 2022 va rămâne la nivelul anului 2020. Fiind o subvenție plătită de la bugetul de stat, APIA efectuează plata ei din bugetul național stabilit pentru anul următor anului de cerere. Deci, oierii care au cerut această subvenție în anul 2020 vor încasa banii pe cap de ovină din bugetul național al anului 2021, după ce va fi stabilit acest buget, aprobat și votat. Pentru SCZ, fermierul ar trebui să dețină minim 150 de ovine ca să fie eligibil la plată. Excepție fac crescătorii de oi din zonele montane pentru care numărul minim de ovine care-i califică la plata sprijinului cuplat este 60 de capete de ovine. Sprijinul cuplat este subvenție europeană, are cel mai mare cuantum pe cap de ovină, circa 17 euro/cap de animal la nivelul anului 2020, dar condițiile pentru plata acestei subvenții sunt mult mai restrictive decât pentru plata ajutorului național tranzitoriu, care, e adevărat, are un cuantum mult mai mic pe cap de ovină, circa 20 de lei/cap de animal.
Așadar, pentru ajutorul național tranzitoriu aferent anului 2021, crescătorul nostru va trebui să depună o cerere unică la APIA. Sesiunea de depunere a cererilor unice la APIA începe în martie 2021. În fiecare an, această sesiune a fost demarată de APIA la data de 1 martie sau 2 martie și s-a încheiat la data de 15 mai, în anul 2020, fiind un an cu pandemie, cu multe restricții de circulație, depunerea cererilor a fost prelungită până la data de 15 iunie. Sesiunea de depunere a cererilor se va desfășura anul acesta în aceeași perioadă, martie – mai.
APIA va menține cam aceleași condiții și anul acesta pentru accesarea ajutorului național tranzitoriu la ovine, pentru că aceste condiții nu au fost schimbate în noul regulament european care stabilește criteriile de acordare a subvențiilor din agricultură pentru anii de tranziție 2021-2022. Sunt eligibile la plată inclusiv femelele ovine care până la finalul perioadei de reținere (de 100 de zile) au intrat, respectiv au ieşit în/din exploataţiile cu cod ANSVSA deţinute de acelaşi beneficiar sau în exploataţiile asociaţiilor/ cooperativelor/ grupurilor de producători în care au fost transferate temporar pentru păşunat, cu condiția ca animalele să râmână în proprietatea solicitantului. Plata se acordă pentru minimum 50 de capete de femele ovine eligibile la plată si se supune controlului la fața locului dar nu se supune normelor de ecocondiționalitate. Acordarea în anul 2021 a acestei subvenții în zootehnie trebuie notificată la Comisia Europeană de către Ministerul Agriculturii din România până la data de 19 februarie 2021, conform noului regulament european în vigoare. Menționăm că aceleași condiții sunt valabile și pentru crescătorii de capre, singura diferență fiind numărul minim de capre pe care trebuie să-l dețină aceștia, 25 de capre pentru a se califica la plata ANTZ.