Supercupa României la handbal va avea un Final 4, conform deciziei Federației Române de Handbal. A avut loc tragerea la sorți a meciurilor din semifinale, atât la feminin, cât și la masculin.
Federația Română de Handbal a decis ca, începând cu acest sezon, Supercupa României să se desfășoare într-un nou format și anume acela de Final 4. Tragerea la sorți pentru semifinale a avut loc, iar meciurile se vor disputa în sala Dinamo pentru handbal masculin, în timp ce la feminin se vor disputa în Pitești Arena.
Supercupa 2023 se va disputa în format de Turneu Final 4, cu participarea campioanei Dinamo Bucureşti, câştigătoarei Cupei, CSM Constanţa, respectiv a finalistei Cupei României, Minaur Baia Mare, şi a medaliatei cu bronz, CSU Suceava.
Băieții vor disputa meciurile în sala Dinamo, iar partidele din semifinale vor fi CS Dinamo – CSU Suceava și CSM Constanța – CS Minaur Baia Mare pe 19 august. Câștigătoarele vor juca pentru trofeu. Dinamo a câștigat Liga Zimbrilor, în timp ce Constanța s-a impus în Cupă. Liga Zimbrilor debutează pe 27 august. Finala Cupei României i-a revenit echipei CSM Constanța, cu 24-23, victoria find realizată chiar pe terenul lui Minaur.
Fetele se vor întâlni în Pitești Arena, iar cele două semifinale sunt HC Dunărea Brăila – Rapid București și CSM București – CSM Târgu Jiu, acestea urmând a se disputa pe 26 august, iar ultimul act pe 27. CSM București a câștigat atât Liga Florilor, cât și Cupa. Întrecerea internă feminină debutează pe 30 august.
Este pentru prima oară când se folosește acest format, până acum se juca în sistem de o singură manșă între deținătoarea titlului și câștigătoarea Cupei României. Federația Română de Handbal a lansat o nouă provocare în această competiție, după modelul: CSM București (locul 1 în campionat), Rapid (locul 2 din campionat), apoi primele poziții din Cupa României, fără CSM București (câștigătoare) – CSM Târgu Jiu (finalistă Cupa României) și Dunărea Brăila (locul 3 în Cupa României).
Transferul verii în handbalul românesc, conducătorul de joc croat cu 3 Ligi ale Campionilor în palmares, a ținut să vorbească despre alegerea de a veni la Dinamo și ce obiective are alături de „dulăi”.
„Cred în acest proiect și am o conexiune specială cu Xavier Pascual, cred că putem face lucruri mărețe la Dinamo. A fost prima ofertă primită, m-am sfătuit cu familia și cred că este cea mai bună opțiune pentru mine în acest moment, să mă bucur de viața de aici.
Nu contează că nu jucăm în Liga Campionilor, și European League are un nivel destul de ridicat de handbal, așa că sunt nerăbdător să joc în această competiție și să încerc să ajut echipa să câștige. Cred că avem o echipă foarte bună, putem progresa ușor”, a declarat Luka Cindric în cadrul unei conferințe de presă organizate de Dinamo, pentru a prezenta noile transferuri.