Sunt vești bune pentru angajatori. Eliminarea plății majorate a CAS și CASS pentru salariații care lucrează cu normă parțială a fost adoptată tacit la Senat prin două proiecte de legi.
Obligația angajatorilor de a plăti contribuții majorate la pensii și sănătate pentru angajații care lucrează cu normă parțială ar urma să fie eliminată, se arată în două proiecte de legi considerate adoptate tacit la Senat, însă votul decisiv va aparține Camerei Deputaților. Suprataxarea muncii part time a fost gândită pentru situațiile în care angajatorii „maschează” o normă întreagă cu o normă parțială pentru a plăti taxe salariale mai mici către stat.
Impozitarea muncii cu normă parţială (part-time) afectează părinţii şi în special mamele cu copii de vârstă preşcolară sau şcolară, care termină cursurile în timpul zilei, „în condiţiile în care există un deficit de locuri la creşe, normele nu au fost publicate şi serviciile de afterschool accesibile nu acoperă cererea”.
Potrivit iniţiatorilor, măsura are un efect negativ şi asupra pieţei forţei de muncă în general, „o piaţă care are deficit de resurse umane, deoarece limitează opţiunile de a intra pe piaţa forţei de muncă a celor care au responsabilităţi în gospodărie” (…) „Consiliul Economic şi Social a subliniat faptul că, în privinţa impozitării muncii cu normă parţială (part-time) la nivelul cel puţin al salariului minim brut, această propunere este inechitabilă şi descurajatoare pentru acomodarea unor forme de muncă diverse. Efectul pe care îl va genera va fi de a limita accesul pe piaţa muncii pentru anumite categorii de lucrători, iar, în anumite cazuri, aceştia vor migra către alte forme decât contractul individual de muncă”, arată iniţiatorii propunerii legislative.
În expunerea de motive la propunerea legislativă pentru abrogarea art. 146 alin. 5 indice 6) – indice 9) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal se precizează că Guvernul nu a prezentat „testul IMM”, prin care să fie reliefat efectul asupra IMM-urilor, în situaţia creşterii fiscalităţii pe forţa de muncă.
„Chiar în situaţia existenţei unui contract individual de muncă cu normă întreagă, dacă salariatul are absenţe sau nu lucrează 40 de ore, din motive independente de voinţa angajatorului, acesta va fi obligat să plătească contribuţii sociale la valoarea salariului minim brut, deşi salariatul nu îşi respectă programul de muncă. Se produce o creştere a fiscalităţii pe forţa de muncă pentru angajatori, deoarece aceştia nu beneficiază de munca salariatului opt ore, ci doar o fracţiune din această perioadă, fiind plătit corespunzător numărului de ore muncit, neexistând motive să plătească pentru contribuţii sociale pentru opt ore”, motivează iniţiatorii.
În proiect se mai susţine că prevederile care vizează impozitarea muncii cu normă parţială (part-time) au fost emise „cu încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Codul fiscal”, potrivit cărora în cazul în care prin lege se introduc impozite, taxe sau contribuţii obligatorii noi se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilităţi existente, acestea vor intra în vigoare cu data de 1 ianuarie a fiecărui an şi vor rămâne nemodificate cel puţin pe parcursul acelui an.
„Dat fiind faptul că perioada dintre adoptarea modificărilor şi implementarea măsurilor a fost redusă la numai câteva zile, acest aspect este de natură a aduce o gravă atingere principiului predictibilităţii impunerilor, bugetele companiilor fiind deja întocmite şi adoptate cu privire la anul în curs şi neputând fi modificate în timp util pentru a include noile sarcini bugetare”, se arată în expunerea de motive.
Propunerea legislativă vizează abrogarea art. 146 alin. 5 indice 6) – indice 9) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care prevede:
„Contribuţia de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor, în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial (…), nu poate fi mai mică decât nivelul contribuţiei de asigurări sociale calculate prin aplicarea cotei prevăzute (…) asupra salariului de bază minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din luna în care contractul a fost activ. Prevederile nu se aplică în cazul persoanelor fizice aflate în una dintre următoarele situaţii: a) sunt elevi sau studenţi, cu vârsta până la 26 de ani, aflaţi într-o formă de şcolarizare; b) sunt ucenici, potrivit legii, în vârstă de până la 18 ani; c) sunt persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane cărora prin lege li se recunoaşte posibilitatea de a lucra mai puţin de 8 ore pe zi; d) au calitatea de pensionari pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii, cu excepţia pensionarilor pentru limită de vârstă care beneficiază de pensii de serviciu în baza unor legi/statute speciale, precum şi a celor care cumulează pensia pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii cu pensia stabilită în unul dintre sistemele de pensii neintegrate sistemului public de pensii; e) realizează în cursul aceleiaşi luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puţin egală cu salariul de bază minim brut pe ţară. (…) În cazul în care contribuţia de asigurări sociale calculată (…) este mai mică decât contribuţia de asigurări sociale stabilită (…), diferenţa se suportă de către angajator/plătitorul de venit în numele angajatului/ beneficiarului direct”.
