• LIVE Sălăjeanul INFO
  • Contact
  • Publicitate
luni, 11 mai 2026
Nici un rezultat
Vezi toate rezultatele
Sălăjeanul
  • Politică
  • Administrație
  • Cultură
  • Economie
  • Educație
  • Eveniment
  • Social
  • Sănătate
  • Sport
  • Video
Sălăjeanul
Nici un rezultat
Vezi toate rezultatele
Acasă Cultură

„Teatru dincolo de orașe” a atras peste 1800 de participanți. Maraton cultural în 8 comune din județele Sălaj și Hunedoara

Redacţia de Redacţia
12/11/2024
în Cultură, Video
3 min
0
0
SHARE
65
VIZUALIZARI
Share FacebookShare Whatsapp

„Teatru dincolo de orașe” e un proiect care a dus teatrul în satele românești și a atras peste 1800 de participanți de toate vârstele. În perioada iunie-octombrie 2024, Asociația Cultură’n Șură a realizat un turneu artistic îndrăzneț, care a presupus desfășurarea a 24 de evenimente în 8 comune din județele Sălaj și Hunedoara. Fiecare comunitate a avut parte de 3 evenimente dedicate atât adulților cât și copiilor și adolescenților.
Spectacolul „Schimbăm perdelele”, de György Spiró, în regia lui Victor Olăhuț, inițiatorul proiectului Cultură’n Șură, s-a jucat în spații inedite: în curte la Lisandoru’ lui Costan de pe Lab din Nadiș, în șura lui Sandu Ilieș din Sălățig, la Americanu din Luncoiu de Jos ș.a.m.d. În medie, au participat 120 de spectatori la fiecare reprezentație, cu un număr record de participanți în curte la Flore Rusoii din Valcău de Jos, unde 192 de spectatori au asistat la o reprezentație gratuită a comediei.
„Acum doi ani credeam că asist la un eveniment unic în viața satului în care mi-am stabilit reședința de vară, dar iată că proiectul Cultură’n Șură a revenit… Piesa de teatru a fost miezul unui eveniment de la care am plecat cu convingerea că oamenii gustă cu același entuziasm cultura de calitate, indiferent de mediul rural sau urban. Ba mai mult, tabăra Emanuel din Suseni, locul în care avea să se petreacă spectacolul, prin ambianța lui extrem de plăcută producea o stare de deconectare și relaxare. Scena se construia sub ochii noștri, iar actorii puneau și ei decorul în micul pătrat de scânduri în care avea să înceapă magia”, consemnează spectatorul Niculae Gheorghiu, membru în Uniunea Scriitorilor.

Copiii și adolescenții au fost invitați la piese de teatru dedicate lor. „Zmeul Zmeilor” este un spectacol muzical cu actori din tânăra generație care au fost recunoscuți deja pentru talentul lor în gale de profil: Irina Artenii a fost nominalizată la Gala Premiilor UNITER pentru debutul său în teatru, Răzvan Omotă a fost laureat la Gala Hop. „Corbul și vulpea” este o întâlnire cu personajele de poveste dedicată preșcolarilor și școlarilor. Spectacolele s-au jucat în regim închis, cu sprijinul primăriilor locale și a școlilor din fiecare comună. În Sălaj, asociația s-a îndreptat și către Complexul de Servicii Sociale Cehu Silvaniei, unde 60 de copii aflați în sistemul de protecție socială au participat la spectacol.

Mai mult decât atât, 169 de copii și tineri din cele 8 comune au participat la ateliere de teatru susținute de actori de la Teatrul de Artă Deva, respectiv Teatrul Municipal Baia Mare, teatre care se află în proximitatea acestor localități. Participarea la evenimente a fost gratuită.

Proiectul „Teatru dincolo de orașe” face parte dintr-un demers mai larg al asociației Cultură’n Șură care își propune să popularizeze teatrul în mediul rural și să crească accesul la manifestări artistice de calitate pentru publicul de la sat. Reprezentația cu „Zmeul Zmeilor” din Sălașu de Sus, județul Hunedoara, a fost cea de a 150-a reprezentație de teatru în sate. Mai multe detalii despre activitățile desfășurate de Asociația Cultură’n Șură se găsesc pe pagina www.culturansura.ro.

Acest maraton cultural de amploare a fost susținut de numeroși parteneri, atât instituții de stat cât și asociații locale, arătând interesul crescut pentru desfășurarea de activități artistice dedicate publicului din mediul rural.

Parteneri: Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Universitatea din București (Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului), Asociația Arhaic, Centrul de Resurse pentru Acțiune Locală, primăriile comunelor Bănișor, Valcău de Jos, Baru, Râu de Mori, Sălașu de Sus, Luncoiu de Jos, Sălățig, Ambulanța pentru monumente, Asociația Salvăm Casele Albastre pe Valea Barcăului, Complexul de Servicii Sociale Cehu Silvaniei.

„Cultură’n Șură” este o asociație culturală non-profit creată în anul 2013 la inițiativa regizorului Victor Olăhuț și are ca prim obiectiv promovarea și dezvoltarea culturii în zonele cu acces limitat la cultură. Până în prezent, asociația a produs 8 spectacole de teatru, a efectuat turnee în 83 de sate și comune din 14 județe unde a susținut 156 de reprezentații. Activitatea echipei a fost recompensată cu premiul Open Theatre oferit de British Council la Gala Premiilor UNITER 2022, premiul Adresarea către publicul tânăr cu acces limitat la cultură în cadrul Galei Premiilor AFCN 2020 la care se adaugă numeroase alte premii, participări în festivaluri și sute de reprezentații ale spectacolelor în teatrele partenere.

„Teatru dincolo de orașe” este un proiect cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Etichete: „Teatru dincolo de orașe”8 comuneAsociația Cultură’n ȘurăComplexul de Servicii Sociale Cehu SilvanieiMaraton culturalNadișsalajVictor Olăhuț
Știrea anterioară

Ce echipamente sunt necesare pentru curățenia profesională în spații de dimensiuni mari

Ştirea următoare

Reportajul Zilei – Baziliscul si alte povești … pe malul apei

Ştiri asemănătoare

Fapte antisociale în minivacanța de Rusalii
Eveniment

Violență în familie la Cehu Silvaniei: intervenția jandarmilor

de Sălăjeanul
08/05/2026
0

Conflict violent între tată și fiu, aplanat de intervenția promptă a jandarmilor sălăjeni. Un echipaj de jandarmerie a fost solicitat...

Citește mai mult
O mașină a ”zburat” peste alte trei autoturisme la Spitalul din Zalău

O mașină a ”zburat” peste alte trei autoturisme la Spitalul din Zalău

08/05/2026
Auto Draft

Elita salvatorilor din nord-vest în acțiune la Zalău

08/05/2026
Luminile de întâlnire-obligatorii

Revoluție în ITP: noi reguli pentru șoferii din UE

08/05/2026
Casă de tip familial sfințită la Var

Casă de tip familial sfințită la Var

08/05/2026
Ştirea următoare
REPORTAJUL ZILEI

Reportajul Zilei - Baziliscul si alte povești ... pe malul apei

Etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin

Etapa a 7-a a Diviziei A1 la volei feminin

Faci un comentariu sau dai un răspuns? Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sunt de acord cu Politica de Confidențialitate.

CELE MAI CITITE

Nișe profitabile pentru revânzare în 2026: oportunități reale în beauty, auto, casă și tech

Nișe profitabile pentru revânzare în 2026: oportunități reale în beauty, auto, casă și tech

27/04/2026

Cum să alegi firma potrivită pentru montajul panourilor fotovoltaice la cheie în Dej?

Educația digitală – o necesitate pentru utilizatorii moderni

Investiție în excelență: CNAPSYS pleacă în Texas

Desfășurare masivă de forțe în Sălaj

ULTIMELE ȘTIRI

Suspectul tentativei de omor din Zalău, după gratii

11/05/2026

Autobuzele Transurbis ajung la Aghireș și Fetindia

11/05/2026

Tentativă de omor în Zalău

11/05/2026

Sălăjeanul — Știri și informații la zi
redactia@salajeanul.ro

Navighează după categorie

  • Administrație
  • Advertorial
  • Arhivă
  • Cultură
  • Economie
  • Educație
  • Eveniment
  • Fără categorie
  • Politică
  • Publicitate
  • Sănătate
  • Social
  • Special
  • Sport
  • Ştirile Zilei
  • Video

Ştiri recente

Suspectul tentativei de omor din Zalău, după gratii

Suspectul tentativei de omor din Zalău, după gratii

11/05/2026
  • Politică de confidenţialitate
  • Politică de cookies

© 2020 Sălăjeanul. Toate drepturile rezervate.

  • Acasă
  • Toate știrile
  • Administrație
  • Cultură
  • Economie
  • Educație
  • Eveniment
  • Politică
  • Sănătate
  • Social
  • Sport
  • Video
  • Publicitate
  • Contact
  • LIVE Sălăjeanul INFO
Acest site web folosește cookie-uri. Continuând să utilizați acest site web, dați consimțământul pentru cookie-urile utilizate. Politica de cookie-uri.