Un tezaur de 36 de monede datând din secolul al XVI-lea au fost descoperite în hotarul satului Sântă Măria. Monedele au fost emise în Polonia, Lituania și Ungarie, sub autoritatea a cinci suverani.
Cristian Marincaș, un pasionat de arheologie din Zalău, a descoperit accidental, în toamna anului trecut, în hotarul satului Sântă Măria și cu ajutorul unui detector de metale, șase monede medievale. Descoperitorul a stabilit coordonatele locului cu ajutorul unui GPS și apoi a anunțat autoritățile competente despre descoperire, având indicii că mai existau piese monetare în pământ.
Astfel, doi specialiști de la Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău, dr. Horea Pop, șeful secției Cercetare Științifică și dr. Emanoil Pripon, cercetător științific II, specializarea numismatică-restaurare, au efectuat un diagnostic arheologic în locul indicat, în urma căruia au mai identificat încă 30 de monede.
Tezaurul conține așadar, 36 de monede emise în perioada 1551-1599 în Polonia, Lituania, la Riga, și în Ungaria, sub autoritatea a cinci suverani: Sigismund I August, Sigismund III, Ștefan Bathóry (ca rege al Poloniei), Ferdinand I și Rudolf II. Din punct de vedere al tipului de monedă, tezaurul cuprinde trei piese cu valoarea de șase groși, o piesă de patru groși, 27 piese de trei groși și cinci piese de câte un dinar, toate din argint.
După descoperire, tezaurul monetar a intrat într-un proces de restaurare, în urma căruia au fost evidențiate caracteristicile fiecărei monede: locul emiterii, numele emitentului, numele gravorului sau a maestrului monetar, anul emiterii și valoarea înscrisă pe fiecare piesă.
În Transilvania secolului al XVI-lea, valoarea produselor și a serviciilor era exprimată în dinari. Tezaurul de la Sântă Măria avea în epocă o valoare de 314 dinari, adică puțin peste trei taleri. Această sumă putea, spun specialiștii Muzeului, reprezenta remunerația unui mercenar pedestru, care era plătit cu trei taleri pe lună. De asemenea, suma putea fi rodul unei tranzacții, pierdută mai apoi de vreun localnic sau negustor, în condiții asupra cărora cercetătorii nu se pot pronunța cu exactitate.
Pe parcursul realizării cercetării arheologice nu a fost surprins nici un indiciu al depozitării tezaurului în vreun recipient din ceramică sau metal. Cel mai probabil, tezaurul se afla inițial în vreo pungă din piele sau din pânză, materiale care nu au rezistat trecerii timpului. O mare parte dintre monede au fost descoperite grupat, ceea ce ne poate duce cu gândul la faptul că inițial, acumularea monetară se afla sub forma unui fișic, fie pe fundul unei pungi, cum s-a spus, fie învelită într-un material perisabil.