Echipa naţională de handbal feminin a României va efectua săptămâna viitoare un stagiu de pregătire în vederea participării la turneul preolimpic din Muntenegru în absenţa selecţionerului Adrian Vasile, depistat pozitiv la coronavirus.
Naţionala feminină de handbal intră pe ultima sută de metri a pregătirilor pentru turneul preolimpic din luna martie. Fără antrenorul Adi Vasile, depistat pozitiv cu coronavirus, Cristina Neagu şi celelalte componente ale lotului vor efectua săptămâna viitoare un stagiu de pregătire de patru zile, la Bucureşti, sub comanda secundului norvegian Bent Dahl.
„Este foarte importantă această perioadă de pregătire. Fiecare zi pe care o vor petrece împreună va fi de folos. Vor fi patru zile în care ne vom concentra pe noi, dar vom analiza şi adversarele din turneul preolimpic şi ne vom pregăti împotriva atuurilor pe care cele trei echipe le au. De la prima acţiune pe care am avut-o, fetele au studiat materialele pe care le-au primit şi acum vom pune în practică ceea ce am văzut în materialele respective”, a spus Adrian Vasile.
Lotul României pentru acţiunea din 23-27 februarie este format din următoarele 20 de jucătoare: Diana Ciucă (SCM Râmnicu Vâlcea), Elena Şerban (Dunărea Brăila), Daciana Hosu (SCM Râmnicu Vîlcea) – portari, Raluca Băcăoanu (Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud), Eliza Buceschi (CS Rapid), Nicoleta Dincă (Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud), Cristina Florica (SCM Râmnicu Vâlcea), Alina Ilie (Gloria Buzău), Ana Maria Iuganu (Gloria Buzău), Cristina Laslo (Minaur Baia Mare), Laura Moisă (CSM Bucureşti), Andra Moroianu (Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud), Cristina Neagu (CSM Bucureşti), Lorena Ostase (CSM Slatina), Gabriela Perianu (CSM Bucureşti), Crina Pintea (CSM Bucureşti), Anca Polocoşer (Minaur Baia Mare), Andreea Popa (Minaur Baia Mare), Laura Popa (CS Rapid), Laura Pristăviţa (Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud).
Echipa României va participa între 19 şi 21 martie la turneul preolimpic din Muntenegru alături de Norvegia, Kazahstan şi echipa ţării gazdă. Primele două clasate la acest turneu îşi asigură participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.