Ultimul test pentru naționala de handbal feminin a României înaintea Campionatului Mondial va fi Trofeul Carpați, organizat la Bistrița, în perioada 20-23 noiembrie. Selecționerul Ovidiu Mihăilă și Constantin Din, președintele Federației Române de Handbal, au participat la o conferință de presă, în care au abordat mai multe subiecte.
Ultimul test pentru naționala de handbal feminin a României înaintea Campionatului Mondial va fi Trofeul Carpați, organizat la Bistrița, în perioada 20-23 noiembrie. La „Trofeul Carpați”, România va juca joi cu Portugalia, sâmbătă cu Cehia și duminică împotriva Austriei.
Selecționerul Ovidiu Mihăilă, jucătoarele Cristina Laslo și Alisia Boiciuc și Constantin Din, președintele Federației Române de Handbal, au participat la o conferință de presă, în care au abordat mai multe subiecte, printre care și obiectivele tricolorelor la turneul final, dar și motivele unor absențe din lot.
Laslo, unul din cei doi căpitani ai naționalei, a afirmat că atitudinea de învingătoare e cel mai important avantaj al tricolorelor și un factor necesar pentru obținerea unor rezultate bune, în timp ce Boiciuc a recunoscut sprijinul antrenorilor în progresul pe care l-a făcut în ultimii ani.
Mihăilă a afirmat că jucătoarele sale vor evolua cu încrederere și că tinerețea lotului aduce curaj, spirit și unitate de grup. De asemenea, Constantin Din și-a exprimat încrederea în națională și a făcut o promisiune.
„Deja am văzut și simt din declarațiile tuturor de-aici că există această unitate de grup pe care eu o consider foarte importantă în obținerea unor rezultate foarte bune. Sunt convins că și aici, la Trofeul Carpați, vor fi niște meciuri foarte bune de pregătire, dar și niște rezultate solide”, a explicat președintele FRH.
„Vă spun cu toată sinceritatea, sunt foarte optimist, cred foarte mult în valoarea acestei echipe. Dacă pot să spun așa, vă promitem că veți avea niște meciuri incredibile la Campionatul Mondial”, a adăugat Constantin Din.
Întrebat care este obiectivul României la Campionatul Mondial, antrenorul naționalei a refuzat să ofere un răspuns clar. Ba mai mult, Mihăilă a îndrăznit să viseze și a spus că își dorește să fie campion mondial.
„Reprezentăm o țară care are o tradiție și o istorie în handbal, iar România și-a dorit, la fiecare participare la o competiție de o asemenea anvergură, să se autodepășească. De aceea, și noi ne dorim la această ediție a Campionatului Mondial să ne autodepășim”, a început tehnicianul în vârstă de 52 de ani.
Mihăilă a explicat că, în primul rând, îl interesează jocul cu Croația și apoi obiectivele vor fi trasate pas cu pas.
„Dacă vreți să vă spun un loc anume sau un obiectiv, eu am crescut zi de zi în performanță și vreau să ies primul. De aceea vă pot zice că eu îmi doresc să ies campion mondial. Chiar dacă vorbim de un vis, de ce să nu credem în aceste visuri? Eu așa am fost construit și aceste fete au în interiorul lor dorința aceasta. Important e să avem răbdare să iasă la suprafață în fiecare zi ce au mai bun și să credem că, într-o zi, România va ajunge din nou campioană mondială”, a continuat antrenorul naționalei.
În schimb, președintele Constantin Din a fost ceva mai rezervat, spunând că obiectivul oficial e clasarea pe unul din primele 10 locuri.
Turneul final se va desfășura între 26 noiembrie -14 decembrie, iar România va juca în grupa A la Rotterdam, cu Croația, Japonia și Danemraca.











