Comitetul Politic al USR PLUS,a votat o rezoluție privind reanalizarea de cel puțin două ori pe ani a condițiilor și deciziilor necesare pentru funcționarea coaliției de guvernare.
Comitetul Politic al USR PLUS,a votat o rezoluție privind reanalizarea de cel puțin două ori pe ani a condițiilor și deciziilor necesare pentru funcționarea coaliției de guvernare. USR PLUS susține în continuare coaliția, chiar dacă parte din angajamentele asumate de formațiunea condusă de Dan Barna și Dacian Cioloș, cum ar fi desființatea Secției pentru investigarea magistraților, sunt blocate, potrivit unui comunicat de presă.
Rezoluția USR PLUS a fost votată ca urmare a prezentării unui raport privind stadiul de îndeplinire a reformelor asumate în Programul de Guvernare negociat cu partenerii politici. Potrivit comunicatului, o mare parte a angajamentelor sunt în faza de „organizare de șantier“, altele sunt în curs de implementare, iar câteva sunt chiar duse la bun sfârșit.
Totuși, câteva dintre angajamentele USR PLUS luate în fața electoratului și incluse în Programul de Guvernare sunt blocate: desființarea Secției Speciale, activarea comisiei parlamentare pentru codul electoral, depolitizarea serviciilor deconcentrate, se mai precizează în comunicat.
„În aceste condiții, dar ținând cont și de faptul că activitatea Guvernului și viteza reformelor trebuie îmbunătățite pentru a stabiliza premisele pentru ca, în 2024, guvernarea de dreapta reformatoare să continue și că Protocolul de Coaliție este slab instituționalizat în practică, iar mecanismele de rezolvare a diferendelor funcționează dificil sau deloc, Comitetul Politic al USR PLUS a decis ca deciziile necesare pentru îmbunătățirea funcționării Coaliției și a actului guvernamental să fie reanalizate de două ori pe an sau ori de câte ori situația politică o impune. Analiza se va face pe baza unui raport de îndeplinire a angajamentelor de guvernare asumate în campania electorală. Prima astfel de discuție ar urma să aibă loc imediat după finalizarea congreselor UDMR, PNL și USR PLUS”, se arată în comunicat.
Rezoluția votată sâmbătă mai prevede continuarea susținerii Coaliției de guvernare și a mandatului acestui Guvern în măsura implementării reformelor asumate prin Programul de Guvernare, dar și susținerea fermă a reprezentanților USR PLUS în Guvern și mandatarea conducerii partidului de a urmări îndeplinirea angajamentelor din programul de guvernare în actuala formulă guvernamentală.
Comitetul Politic al USR PLUS s-a reunit sâmbătă, la Teatrul Naţional din Bucureşti, pentru prezentarea candidaturilor la preşedinţia formaţiunii şi pentru componenţa Biroului Naţional. În cursa pentru preşedinţia USR PLUS s-au înscris vicepremierul Dan Barna şi europarlamentarul Dacian Cioloş, copreşedinţi ai formaţiunii, şi senatorul Irineu Darău.
Din delegatia sălăjeană au făcut parte Ramona Goga , Liviu Farcas președintele filialei Sălaj și Alin Prunean , deputat.