Persoanele care doresc să se vaccineze împotriva COVID-19 se pot programa online, telefonic, prin medicul de familie sau prin intermediul direcţiei de asistenţă socială din cadrul consiliilor locale, se arată într-un ordin aprobat miercuri, prin care au fost stabilite normele privind autorizarea, organizarea şi funcţionarea centrelor de vaccinare împotriva noului coronavirus.
Vaccinarea se va realiza pe bază de programare, a stabilit Comitetul de coordonare, pentru a asigura un flux organizat al beneficiarilor și pentru o mai bună monitorizare post-vaccinare. De asemenea, în acest mod va fi redus la minimum riscul de pierdere a dozelor de vaccin.
Persoanele care doresc să se vaccineze se vor putea programa online, telefonic, prin medicul de familie sau prin intermediul direcției de asistență socială din cadrul consiliilor locale. Vaccinarea propriu-zisă se va face la centrele de vaccinare înființate prin ordin al ministrului Sănătății, la propunerea direcțiilor de sănătate publică.
Vaccinul va fi administrat de personalul medical, cu aviz de liberă practică valabil, eliberat de către Colegiul Medicilor și de personal medico-sanitar care deține certificat valabil eliberat de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
Fiecare centru de vaccinare va avea un medic coordonator și va fi organizat cu respectarea circuitului unidirecțional. Toate centrele de vaccinare, fixe sau mobile, vor fi deservite de echipe medicale alcătuite din medic și personal medical auxiliar.
Centrele de stocare şi distribuire a vaccinului împotriva COVID-19 desemnate oficial sunt în Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Braşov și Timişoara.