Simona Halep este suspendată provizoriu de zece luni, însă nu a primit nici acum un verdict din partea ITIA. În trecut, agenția a fost criticată de nume sonore din lumea tenisului, precum Roger Federer și Andy Murray.
Simona Halep a fost audiată după nouă luni de așteptări. Verdictul ar fi trebuit să vină în cel mult două săptămâni, însă ITIA nu l-a anunțat încă.
Motivul pentru care tribunalul Sport Resolutions de la Londra nu a pronunțat verdictul nici după o lună de la audierea Simonei Halep este acela că situația sportivei noastre a fost considerată o „circumstanță excepțională”. În regulamentul de procedură al tribunalului de la Londra, se prevede că, în afară de circumstanțele excepționale, instanța trebuie să ia o decizie în maximum trei săptămâni de la audiere sau de la încheierea fazei probatorii, atunci când procesul este încheiat pe baza documentelor scrise.
Dacă procesul Simonei ar fi fost unul obișnuit, constănțeanca trebuia să primească decizia încă de săptămâna trecută. Se pare însă că procedura a devenit anevoioasă, din cauza celei de-a doua acuzații primite de Halep, pentru nereguli în pașaportul biologic. Acest lucru i-a determinat pe judecători să admită existența unor circumstanțe excepționale și să prelungească termenul pentru anunțarea verdictului.
În prezent, Simona Halep se află pe poziția 55 în clasamentul WTA. Ea mai are în visterie doar 1.000 de puncte aferente triumfului reușit, anul trecut, în Canada. Din moment ce nu își va putea apăra niciun punct, ea va fi ștearsă din clasamentul WTA, punctele urmând a-i fi luate pe 4 august 2023, în prima zi a turneului de tenis.
Simona Halep a fost revoltată de faptul că procesul decurge anevoios, strigându-și disperarea înainte de a fi audiată: „Încă o dată, în seara aceasta, sunt devastată. ITIA încă o dată, pentru a treia oară mi-a amânat audierea cu o lună! Aștept să fiu judecată din octombrie anul trecut. În decembrie, am fost în sfârșit capabilă, mulțumită experților, să demonstrez că multe dintre suplimentele pe care le-am folosit au fost contaminate, care au dus la rezultatul pozitiv.Am cerut, așa cum impun regulile anti-doping, pentru o audiere rapidă: acesta este dreptul meu, e scris în legi! Din păcate, ITIA mi-a amânat audierea de trei ori, refuzându-mi dreptul de a fi judecată de către un Tribunal Independent și fără a mă lăsa să particip la vreun turneu timp de opt luni. Acum știu că am ratat Australian Open și urmează Roland Garros și Wimbledon.Fără să menționez că mi-am pierdut toate punctele și locul în clasament. Nu doar că îmi omoară reputația, însă fac asta și cu mine ca jucătoare profesionistă și nici măcar nu vorbesc despre consecințele pe care le are asupra sănătății mele mintale. Nerespectarea regulilor ITIA în ceea ce privește audierea rapidă pe care am dreptul să o am, e lipsită de respect față de mine încât nu mai am cuvinte”, spunea Simona Halep.






