• LIVE Sălăjeanul INFO
  • Contact
  • Publicitate
luni, 20 aprilie 2026
Nici un rezultat
Vezi toate rezultatele
Sălăjeanul
  • Politică
  • Administrație
  • Cultură
  • Economie
  • Educație
  • Eveniment
  • Social
  • Sănătate
  • Sport
  • Video
Sălăjeanul
Nici un rezultat
Vezi toate rezultatele
Acasă Sport

Victorie în preliminariile EURO 2024

Redacţia de Redacţia
16/10/2023
în Sport
3 min
0
Victorie în preliminariile EURO 2024
0
SHARE
52
VIZUALIZARI
Share FacebookShare Whatsapp

România a reușit o seară perfectă în preliminariile EURO 2024. „Tricolorii” au câștigat cu Andorra, 4-0, și sunt liderii grupei, ajutați și de remiza neașteptată obținută de Belarus în Elveția.

Susținută din tribune de 21.723 de copii, naționala de fotbal a României a făcut scor cu modesta Andorra și va aborda de pe primul loc în grupă meciurile decisive din noiembrie, cu Israel și Elveția. În minutul 23, Nicolae Stanciu a dat drumul la goluri și a înscris superb din lovitură liberă. Șase minute mai târziu, Ianis Hagi a reușit și el să marcheze, după o fază excelentă realizată. Nicolae Stanciu, cel care a marcat primul gol al meciului, a vorbit despre importanța victoriei, șansele de calificare și despre faza reușitei sale.

„Era foarte important pentru noi să obținem cele trei puncte. Nu conta cum, dar am făcut-o într-un mod categoric. Am dominat meciul, așa cum ne așteptam. Știm unde vrem să ajungem, știm ce avem de făcut. Așteptăm să vină luna noiembrie și meciurile decisive. Vor fi două partide grele. Nu știu dacă avem noroc. Putem spune că Elveția e norocoasă pentru că am făcut noi egal cu Belarus? Nu mai sunt echipe mici. Nu am putut marca în Belarus, deși am jucat bine, iar Israel a făcut 6 puncte după goluri în prelungiri. Noi suntem un grup foarte puternic, suntem foarte cocentrați. La acea lovitură liberă m-am gândit că am dat multe goluri din lovitură liberă și chiar am vreo 5-6 reușite din aceeași poziție. Încerc să-i surprind pe portari. Mă bucur că am reușit azi și am marcat. Mă bucur și pentru Coman, știu cât de mult aștepta să marcheze. Mă bucur și pentru Ianis”, a spus Nicolae Stanciu

Scorul pauzei a fost stabilit de către Răzvan Marin, care a transformat fără probleme o lovitură de la 11 metri.

Cea de-a doua repriză a fost controlată tot de către elevii lui Edward Iordănescu, iar Florinel Coman a marcat în minutul 50 din pasa lui Ianis Hagi. Scorul putea fi unul mult mai mare, însă golurile înscrise de Adi Rus și Valentin Mihăilă au fost anulate. Selecționerul Edward Iordănescu a găsit mai multe aspecte pozitive în victoria de pe Arena Națională.

„Au fost alături de noi, i-am simțit incredibil, cu o energie fantastică. Mărturisesc că am discutat să jucăm și pentru copii. Băieții sunt modele pentru ei, am vrut să îi trimitem acasă fericiți. Felicit echipa, aveam nevoie de puncte contra unei echipe arțăgoase. E o echipă care a încurcat mulți adversari. Să nu uităm că a marcat contra tuturor, noi le-am marcat 6 în două jocuri, fără să primim. Era vorba de concentrare azi. Presiune este mereu. Eu rămân consecvent. Echipa e la cu totul alt nivel față de Liga Națiunilor, dar sub nivelul la care eu vreau să ajungem. Avem maxim 30 de zile într-un an. Trebuie să continuăm pe acest drum. Sunt 10 meciuri fără eșec, sunt pe loc calificabil, avem șanse reale. Am schimbat în echipa de start pentru că mereu am fost adeptul sistemului de rotație. Nu avem un istoric foarte bun cu meciurile din trei în trei zile. Aducem energie nouă, în special de la mijloc în sus. Încercăm să stabilizăm lucrurile de la mijloc în sus. Mă bucură că avem de departe cea mai bună defensivă din grupă”, a transmis selecționerul.

„Pe lângă victorie sunt fericit că am reușit să deblocăm jocul cu o fază fixă. Mă bucur pentru Ianis Hagi pentru că a marcat după mult timp, a produs pentru echipă. Mă bucur mult pentru Florinel Coman, dar nu în ultimul rând pentru Bîrligea. A fost un debut, l-am aruncat cu toată încrederea. Sunt elemente bune după acest meci”, a fost concluzia selecționerului.

Suntem pe locul 1, dar calificarea se decide în noiembrie, când urmează meciurile de foc cu Israel și Elveția. Atunci vedem dacă avem cu adevărat potential  să mergem la EURO 2024.

Etichete: Adi RusAndorraarena nationalaBelaruscalificaredefensivăEdward IordănescuElveţiaEURO 2024faza liberăFlorinel ComanIanis HagiIsraellocul 1meciuri decisiveNaţionala de fotbalNicolae Stanciupotențialpreliminariile EURO 2024puncteRăzvan MarinromaniaselectionertricoloriiValentin Mihăilăvictorie
Știrea anterioară

România a învins Grecia

Ştirea următoare

Victorie provizorie împotriva Legii Novak

Ştiri asemănătoare

România reîntâlnește Țara Galilor la 33 de ani de la victoria istorică din Cardiff
Sport

România reîntâlnește Țara Galilor la 33 de ani de la victoria istorică din Cardiff

de Sălăjeanul
15/04/2026
0

Naționala României va juca un meci amical împotriva selecționatei din Țara Galilor. Meciul se va disputa pe 6 iunie, pe...

Citește mai mult
Plângerea Barcelonei împotriva lui Istvan Kovacs este inadmisibilă

Plângerea Barcelonei împotriva lui Istvan Kovacs este inadmisibilă

15/04/2026
Infantino îi cere lui Trump ”armistițiu” în timpul Cupei Mondiale

Infantino îi cere lui Trump ”armistițiu” în timpul Cupei Mondiale

15/04/2026
Familia Lucescu mulțumește României pentru solidaritatea fără precedent

Familia Lucescu mulțumește României pentru solidaritatea fără precedent

15/04/2026
CSO Voluntari merge în ultimul act

CSO Voluntari merge în ultimul act

15/04/2026
Ştirea următoare
Victorie provizorie împotriva Legii Novak

Victorie provizorie împotriva Legii Novak

„Porolissum Trail” – ediția 2023

"Porolissum Trail" - ediția 2023

Faci un comentariu sau dai un răspuns? Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sunt de acord cu Politica de Confidențialitate.

CELE MAI CITITE

Coral Impex: peste trei decenii de excelență în sănătatea publică

INFORMARE

22/03/2026

Ghid complet pentru achiziționarea unui stabilizator de tensiune: ce trebuie să știi înainte de a-l cumpăra?

WOJAS: Confort și stil pentru primăvară – O prezentare a celor mai recente tendințe în încălțăminte!

SCM Zalău îngenunchează Rapidul după un thriller absolut

Reportajul Zilei – Scapă de cataractă în câteva minute, cu precizie robotică

ULTIMELE ȘTIRI

Codruța Kovesi intră pe firul achizițiilor suspecte din PNRR

15/04/2026

Geniul românesc cucerește Europa

15/04/2026

Japonia impune restricții dure după o serie de incendii la bord

15/04/2026

Sălăjeanul — Știri și informații la zi
redactia@salajeanul.ro

Navighează după categorie

  • Administrație
  • Advertorial
  • Arhivă
  • Cultură
  • Economie
  • Educație
  • Eveniment
  • Fără categorie
  • Politică
  • Publicitate
  • Sănătate
  • Social
  • Special
  • Sport
  • Ştirile Zilei
  • Video

Ştiri recente

Codruța Kovesi intră pe firul achizițiilor suspecte din PNRR

Codruța Kovesi intră pe firul achizițiilor suspecte din PNRR

15/04/2026
  • Politică de confidenţialitate
  • Politică de cookies

© 2020 Sălăjeanul. Toate drepturile rezervate.

  • Acasă
  • Toate știrile
  • Administrație
  • Cultură
  • Economie
  • Educație
  • Eveniment
  • Politică
  • Sănătate
  • Social
  • Sport
  • Video
  • Publicitate
  • Contact
  • LIVE Sălăjeanul INFO
Acest site web folosește cookie-uri. Continuând să utilizați acest site web, dați consimțământul pentru cookie-urile utilizate. Politica de cookie-uri.