La 30 ianuarie este marcată, anual, Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școală. În acest context, atât IPJ Sălaj cât și Inspectoratul Școlar Județean Sălaj desfășoară diferite acțiuni sub sloganul ”Ia atitudine, spune stop violenței!”
„La 30 ianuarie este marcată, anual, Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școală. În acest context, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Sălaj demarează un proiect pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Sălaj, sub sloganul “Ia ATITUDINE, spune STOP VIOLENȚEI !”.
Proiectul se desfășoară la nivel național și se adresează elevilor de gimnaziu. Printre principalele obiective urmărite de polițiștii sălăjeni și partenerii de program se regăsesc identificarea formelor de agresiune întâlnite în școli, de la violență verbală, la îmbrânceli, injurii sau intimidări, conștientizarea consecințelor violenței psihologice – bullying și asigurarea unui mediu școlar securizant, prin prevenirea și combaterea violenței în incinta și zona adiacentă a unităților de învățământ preuniversitar.
Totodată, polițiștii Biroului Siguranță Școlară urmăresc în cadrul proiectului conturarea unor tipare comportamentale pozitive, prosociale, dar și cunoașterea sensului valorilor sinceritate, colegialitate, prietenie, stăpânire de sine, respect, modestie, curaj, responsabilitate, colaborare, comunicare.
Violența școlară reprezintă una dintre marile provocări cu care se confruntă comunitățile de elevi și studenți din unitățile de învățământ, la nivel internațional, vulnerabilizând starea de bine și echilibrul emoțional al acestora.
Efectele violenței în școală pot reprezenta un element potențator în viața viitorului adult, fiind cunoscut drept una dintre cauzele apariției simptomelor de anxietate, depresie, diverse fobii și adicții.
ISJ Sălaj, împreună cu IPJ Sălaj, , transmit câteva sfaturi tuturor elevilor, în scopul de a se proteja de orice formă de violență care poate să apară în cadrul școlii
– Fiți atenți atunci când vă alegeți prietenii! Evitați prietenia persoanelor violente, sau conflictuale!
– Nu vă lăsați influențați de ceilalți! Analizați singuri riscurile la care vă expuneți pe baza educației primite și a propriei experiențe!
– Daca vreun coleg sau prieten vă roagă să faceți ceva cu care voi nu sunteți de acord, refuzați categoric, indiferent de promisiunile sau amenințările primite;
– Spuneți-le prietenilor voștri să nu răspundă cu violență la provocările altor grupuri și atrageți-le atenția asupra consecințelor comiterii de fapte antisociale!
– Când sunteți jigniți sau victime ale comportamentului violent al unor colegi sau al persoanelor din anturaj, anunțați profesorii, părinții și poliția, pentru a fi ajutați;
– Fiți prudenți în relațiile cu persoanele nou cunoscute, pentru a nu fi manipulați să comiteți infracțiuni sau să deveniți victima acestora!”