60 de persoane au fost vaccinate luni, în prima zi a etapei a doua a campaniei de imunizare împotriva COVID-19, la Zalău. Printre acestea, atât reprezentanți ai autorităților, cât pe persoane cu vârste peste 65 de ani și bolnavi cronici. Reprezentanții centrului reamintesc că vaccinul nu poate fi administrat la domiciliu, motiv pentru care trebuie programate pe platformă doar persoanele transportabile.
În prima zi a etapei a doua de vaccinare, 60 de zălăuani au primit prima doză. Coordonatorul Centrului de Vaccinare de la Casa Armatei din Zalău, medicul de familie Olimpia Moigrădean, a explicat traseul pe care îl va parcurge fiecare persoană căreia i se administrează vaccinul anti-COVID.
Medicul a reamintit că acest vaccin nu poate fi administrat decât în centrele special amenajate. Doctorița Moigrădean s-a numărat printre primele cadre medicale din Sălaj vaccinate împotriva noului coronavirus.
Luni, 18 ianuarie, în prima zi a etapei a doua de vaccinare, la Centrul de Vaccinare amenajat la Casa Armatei au fost vaccinate 60 de zălăuani, atât persoane peste 65 de ani și bolnavi cronici, cât și lucrători din domeniile esențiale.
În județul Sălaj, sunt funcționale patru din cele nouă centre de vaccinare amenajate, în Zalău, Șimleu Silvaniei, Cehu Silvaniei și Jibou.
- Vaccinarea este gratuită, sigură, voluntară și necondiționată.
- Programarea pentru vaccinarea populației se va efectua în mod electronic, telefonic sau prin intermediul medicului de familie.
- În conformitate cu Strategia de vaccinare împotriva COVID- 19, se pot planifica la vaccinare persoanele din etapa 1, respectiv lucrătorii din domeniile sănatate și social, urmând să se activeze accesul în aplicație și pentru celelalte două grupe de vaccinare ( grupa a II-a – populația cu grad de risc și lucrătorii care desfășoară activități în domenii cheie, esențiale și grupa a III-a – populația generală)
- Platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 – Rovaccinare: www.vaccinare-covid.gov.ro #RoVaccinare