În fiecare an, la 1 octombrie, este marcată Ziua internaţională a persoanelor vârstnice, în vederea promovării drepturilor acestora, dar şi a unei imagini pozitive a îmbătrânirii. Această zi a fost instituită la 14 decembrie 1990 de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Ziua internaţională a persoanelor vârstnice vârstnicilor a fost iniţiată în 1982 prin elaborarea unui Plan internaţional de acţiune privind ajutorarea persoanelor în vârstă, adoptat de către Adunarea Mondială privind Îmbătrânirea şi aprobat de către Adunarea Generală a ONU.
,,Am aniversat anticipat Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, un eveniment de referință ce are loc anual în 1 octombrie, alături de Organizația Seniorilor Liberali din Sălaj.
Seniorii noștri sunt o resursă importantă a societății, ei fiind piatra de temelie a solidarității dintre generații și a coeziunii familiale. Să-i prețuim și să le arătăm respectul cuvenit, ori de câte ori avem ocazia.
În România, avem în tradiția, în cultura noastră socială, ca bunicii să ne fie aproape, să fim împreună la bine și la greu.
Această solidaritate între generații și în interiorul familiilor este unul dintre cele mai mari atuuri ale societății românești.
Ca liberali, suntem datori să venim cu măsuri care să întărească solidaritatea, coeziunea și puterea familiilor. Viziunea liberală ne îndeamnă să consolidăm aceste valori, pentru a crea punți între generații și o societate în care fiecare individ, indiferent de vârstă, să ducă o viață demnă și împlinită în comunitatea sa.
La mulți ani tuturor!
Să aveți o viață frumoasă și cât mai lipsită de griji, înconjurați de familie și prietenii ce vă sunt dragi! ” a transmis Nicolae Lucian Bode, secretarul general al PNL, pe pagina de socializare.
Organizația Mondială a Sănătății estimează că până în 2050, în lume, procentul de persoane vârstnice se va dubla. Toate țările se confruntă cu provocări majore pentru a se asigura că sistemele de sănătate și sociale sunt pregătite pentru această schimbare demografică.
În România populația scade și îmbătrânește constant. Estimările arată că în 2050, unul din patru români va avea peste 65 de ani, ceea ce ar putea să ne transforme într-una dintre cele mai îmbătrânite societăți din Uniunea Europeană.
Acest fenomen al îmbătrânirii populației implică necesitatea acordării unei atenții sporite nevoilor speciale și problemelor cu care se confruntă persoanelor în vârstă, în special în privința riscului sărăciei și excluziunii sociale.











