Ziua Poliţiei Române este marcată în judeţul Sălaj printr-o serie de evenimente menite să exprime recunoştinţa faţă de cetăţean, cel în slujba căruia se află în permanenţă poliţistul sălăjean.
Astăzi la sediul Inspectoratul Județean de Poliție Sălaj a avut loc ziua porților deschise, eveniment organizat în curtea Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj. La activitate au participat un număr mare de copii, aceştia fiind foarte încântaţi de ceea ce au văzut.
În cadrul activităților desfășurate cu ocazia Zilei Porților Deschise la Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj au loc o serie de activități prin care sunt prezentate activităţile pe care le desfăşoară zi de zi poliţiştii sălăjeni, dar şi dotările de care aceştia dispun în executarea misiunilor, pe ateliere de lucru. Astfel, au avut loc următoarele activităţi dedicate cetăţenilor, cei în slujba cărora poliţiştii sălăjeni se află în permanenţă, cum sunt
prezentarea laboratorului de siguranță rutieră și a unui autoturism de serviciu din dotarea polițiștilor rutieri sălăjeni; jocuri și concursuri din domeniul prevenirii criminalității, dedicate copiilor.
Cu adevărat surprinzător pentru cei mici a fost faptul că polițiștii de siguranță școlară sălăjeni i-au așteptat pe copii cu legitimații de „Polițist pentru o zi”, cu insigne, autocolante și alte surprize care marchează cei 201 ani de existență a Poliției Române.
Polițiștii sălăjeni au pregătit o expoziţie cu armamentul şi tehnica din dotarea Poliţiei Sălăjene, dar și standuri de documentare – informare în cadrul cărora au fost distribuite pliante, broşuri şi alte materiale cu conţinut educativ – preventiv.
Ca o noutate, a fost prezentat și autoturismul din dotarea polițiștilor Biroului pentru Protecția Animalelor, iar alături de copii, au fost prezenți și luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale și câinii de serviciu ai polițiștilor sălăjeni.