În contextul pandemiei și circumstanțelor dificile în care au avut loc examenele naționale din acest an, Sorin Cîmpeanu, Ministrul Educației, are o veste bună pentru elevii de nota 10.
În contextul pandemiei și circumstanțelor dificile în care au avut loc examenele naționale din acest an, Sorin Cîmpeanu, Ministrul Educației, are o veste bună pentru elevii de nota 10.Cei care au dat examenul de bacalaureat sau au participat la evaluarea națională, au avut un an foarte greu în 2020. Totul s-a schimbat față de anii trecuți, având în vedere că a fost implementată o serie stufoasă de măsuri împotriva răspândirii noului coronavirus. Din acest motiv și pentru că nu au atins foarte mulți elevi această performanță, Ministerul Educației și Cercetării a hotărât să premieze elevii de 10 de la examenele naționale.
Conform unei hotărâri a Guvernului României, publicată în Monitorul Oficial, toți absolvenții ciclului gimnazial de învățământ care au obținut media 10 la evaluarea națională vor beneficia de stimulente financiare în valoare de 1.000 de lei, iar absolvenții de liceu care au obținut media 10 la examenul național de bacalaureat vor primi stimulente de 3.000 de lei. Noile sume de bani care vor fi acordate elevilor care au obținut media 10 la evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2021, sunt stabilite după documentul, HG nr. 899/2021, publicat marți în Monitorul Oficial nr. 811/2021.În total, peste 1.200 de elevi care au încheiat cu media generală 10 examenele naţionale din sesiunea iunie-iulie vor primi stimulente financiare.
Potrivit hotărârii adoptate în şedinţa de guvern, cuantumul acordat fiecărui elev cu media generală 10 la evaluarea naţională este de 1.000 de lei, în timp ce fiecare absolvent de liceu va primi 3.000 de lei pentru performanţa de a finaliza examenul cu „10 pe linie”. Lista nominală a beneficiarilor şi modalitatea de acordare urmează a fi aprobate prin ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării.
Câte 1000 de lei vor primi 892 de absolvenți de gimnaziu de pe întregul teritoriu al României, în urma performanței lor impecabile la evaluarea națională. În cazul elevilor de bacalaureat, 315 elevi sunt atât de norocoși încât să primească 3000 de lei de la stat.